A DOUA EPISTOLA CATRE CORINTENI
A SFANTULUI APOSTOL PAVEL
CAPITOLUL 1
Mangaierile apostolului in mijlocul suferintelor. Apararea lui impotriva
invinuirii de nestatornicie.
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin vointa lui Dumnezeu, si
Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, impreuna cu
toti sfintii care sunt in toata Ahaia:
2 Har voua si pace de la Dumnezeu Tatal nostru si de la Domnul Iisus
Hristos.
3 Binecuvantat este Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos,
Parintele indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea,
4 Cel ce ne mangaie pe noi in tot necazul nostru, ca sa putem sa mangaiem
si noi pe cei care se afla in tot necazul, prin mangaierea cu care noi
insine suntem mangaiati de Dumnezeu.
5 Ca precum prisosesc patimirile lui Hristos intru noi, asa prisoseste
prin Hristos si mangaierea noastra.
6 Deci fie ca suntem stramtorati, este pentru a voastra mangaiere
si mantuire, fie ca suntem mangaiati, este pentru a voastra mangaiere,
care va da putere sa indurati cu rabdare aceleasi suferinte pe care le
suferim si noi.
7 Si nadejdea noastra este tare pentru voi, stiind ca precum sunteti
partasi suferintelor, asa si mangaierii.
8 Caci nu voim, fratilor, ca voi sa nu stiti de necazul nostru, care
ni s-a facut in Asia, ca peste masura, peste puteri, am fost ingreuiati,
incat nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata.
9 Ci noi, in noi insine, ne-am socotit ca osanditi la moarte, ca sa
nu ne punem increderea in noi, ci in Dumnezeu, Cel ce inviaza pe cei morti,
10 Care ne-a izbavit pe noi dintr-o moarte ca aceasta si ne izbaveste
si in Care nadajduim ca inca ne va mai izbavi,
11 Ajutandu-ne si voi cu rugaciunea pentru noi, asa incat darul acesta
facut noua, prin rugaciunea multora, sa ne fie prilej de multumire adusa
de catre multi, pentru noi.
12 Caci lauda noastra aceasta este: marturia constiintei noastre ca
am umblat in lume, si mai ales la voi, in sfintenie si in curatie dumnezeiasca,
nu in intelepciune trupeasca, ci in harul lui Dumnezeu.
13 Caci nu va scriem voua altele decat cele ce cititi si intelegeti.
Si am nadejde ca pana in sfarsit veti intelege;
14 Dupa cum ne-ati si inteles in parte, - ca noi suntem lauda voastra,
precum si voi lauda noastra, in ziua Domnului nostru Iisus.
15 Cu aceasta incredintare voiam sa vin intai la voi, ca sa aveti
bucurie a doua oara,
16 Si sa trec pe la voi in Macedonia si din Macedonia iarasi sa vin
la voi si sa fiu petrecut de voi in Iudeea.
17 Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu usurinta? Sau cele ce
hotarasc, le hotarasc trupeste ca la mine da, da sa fie si nu, nu?
18 Credincios este Dumnezeu, ca n-a fost cuvantul nostru catre voi
da si nu.
19 Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovaduit voua - prin noi,
prin mine, prin Silvan si prin Timotei - nu a fost da si nu, ci da a fost
in El.
20 Caci toate fagaduintele lui Dumnezeu, in El, sunt da; si prin El,
amin, spre slava lui Dumnezeu prin noi.
21 Iar Cel ce ne intareste pe noi impreuna cu voi, in Hristos, si
ne-a uns pe noi este Dumnezeu,
22 Care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului, in inimile
noastre.
23 Si eu chem pe Dumnezeu marturie asupra sufletului meu, ca din crutare
pentru voi n-am venit inca la Corint.
24 Nu ca doar avem stapanire peste credinta voastra, dar suntem impreuna-lucratori
ai bucuriei voastre; caci stati tari in credinta.
CAPITOLUL 2
Dragostea lui Pavel catre corinteni. Ii indeamna sa ierte pe cel
ce a gresit si s-a pocait. Calatoriile si izbanzile lui Pavel.
1 Si am judecat in mine aceasta, sa nu vin iarasi la voi cu intristare.
2 Caci daca eu va intristez, cine este cel care sa ma inveseleasca,
daca nu cel intristat de mine?
3 Si v-am scris voua aceasta, ca nu cumva la venirea mea sa am intristare
de la aceia care trebuie sa ma bucure, fiind incredintat despre voi toti
ca bucuria mea este si a voastra a tuturor.
4 Caci din multa suparare si cu inima stransa de durere, v-am scris
cu multe lacrimi, nu ca sa va intristati, ci ca sa cunoasteti dragostea
pe care o am cu prisosinta catre voi.
5 Si daca m-a intristat cineva, nu pe mine m-a intristat, ci in parte
- ca sa nu spun mai mult - pe voi toti.
6 Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta data de catre
cei mai multi.
7 Asa incat voi, dimpotriva, mai bine sa-l iertati si sa-l mangaiati,
ca sa nu fie coplesit de prea multa intristare unul ca acesta.
8 De aceea va indemn sa intariti in el dragostea.
9 Caci pentru aceasta v-am si scris, ca sa cunosc incercarea voastra,
daca sunteti ascultatori in toate.
10 Iar cui ii iertati ceva, ii iert si eu; pentru ca si eu, daca am
iertat ceva, am iertat pentru voi, in fata lui Hristos,
11 Ca sa nu ne lasam covarsiti de satana, caci gandurile lui nu ne
sunt necunoscute.
12 Si venind eu la Troa, pentru Evanghelia lui Hristos, si usa fiindu-mi
deschisa in Domnul,
13 N-am avut odihna in duhul meu, fiindca n-am gasit pe Tit, fratele
meu, ci despartindu-ma de ei, am plecat in Macedonia.
14 Multumire fie adusa deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea
biruitori in Hristos si descopera prin noi, in tot locul, mireasma cunostintei
Sale!
15 Pentru ca suntem lui Dumnezeu buna mireasma a lui Hristos intre
cei ce se mantuiesc si intre cei ce pier;
16 Unora, adica, mireasma a mortii spre moarte, iar altora mireasma
a vietii spre viata. Si pentru acestea, cine e destoinic?
17 Caci nu suntem ca cei multi, care strica cuvantul lui Dumnezeu,
ci graim ca din curatia inimii, ca de la Dumnezeu inaintea lui Dumnezeu,
in Hristos.
CAPITOLUL 3
Pavel vorbeste corintenilor despre sine. Litera si duhul. Valul
lui Moise se ridica prin Hristos.
1 Au doara incepem iarasi sa spunem cine suntem? Sau nu cumva avem
nevoie - cum au unii - de scrisori de lauda catre voi sau de la voi?
2 Scrisoarea noastra sunteti voi, scrisa in inimile noastre, cunoscuta
si citita de toti oamenii,
3 Aratandu-va ca sunteti scrisoare a lui Hristos, slujita de noi,
scrisa nu cu cerneala, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de
piatra, ci pe tablele de carne ale inimii.
4 Si o astfel de incredere avem in Hristos fata de Dumnezeu;
5 Nu ca de la noi insine suntem destoinici sa cugetam ceva ca de la
noi insine, ci destoinicia noastra este de la Dumnezeu,
6 Cel ce ne-a invrednicit sa fim slujitori ai Noului Testament, nu
ai literei, ci ai duhului; pentru ca litera ucide, iar duhul face viu.
7 Iar daca slujirea cea spre moarte, sapata in litere, pe piatra,
s-a facut intru slava, incat fiii lui Israel nu puteau sa-si atinteasca
ochii la fata lui Moise, din pricina slavei celei trecatoare a fetei lui,
8 Cum sa nu fie mai mult intru slava slujirea Duhului?
9 Caci de a avut parte de slava slujirea care aduce osanda, cu mult
mai mult prisoseste in slava slujirea dreptatii.
10 Si nici macar nu este slavit ceea ce era slavit in aceasta privinta,
fata de slava cea covarsitoare.
11 Caci daca ce este trecator s-a savarsit prin slava, cu atat mai
mult ce e netrecator va fi in slava.
12 Avand deci o astfel de nadejde, noi lucram cu multa indrazneala,
13 Si nu ca Moise, care isi punea un val pe fata sa, ca fiii lui Israel
sa nu priveasca sfarsitul a ceea ce era trecator.
14 Dar mintile lor s-au invartosat, caci pana in ziua de azi, la citirea
Vechiului Testament, ramane acelasi val, neridicandu-se, caci el se desfiinteaza
prin Hristos;
15 Ci pana astazi, cand se citeste Moise, sta un val pe inima lor;
16 Iar cand se vor intoarce catre Domnul, valul se va ridica.
17 Domnul este Duh, si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
18 Iar noi toti, privind ca in oglinda, cu fata descoperita, slava
Domnului, ne prefacem in acelasi chip din slava in slava, ca de la Duhul
Domnului.
CAPITOLUL 4
Sfintii cunosc slava lui Dumnezeu si nadejdea in ea ii intareste
a birui toate suferintele.
1 De aceea, avand aceasta slujire, dupa cum am fost miluiti, nu ne
pierdem nadejdea,
2 Ci ne-am lepadat de cele ascunse ale rusinii, neumbland in viclesug,
nici stricand cuvantul lui Dumnezeu, ci facandu-ne cunoscuti prin aratarea
adevarului fata de orice constiinta omeneasca inaintea lui Dumnezeu.
3 Iar daca Evanghelia noastra este inca acoperita, este pentru cei
pierduti,
4 In care Dumnezeul veacului acestuia a orbit mintile necredinciosilor,
ca sa nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul
lui Dumnezeu.
5 Caci nu ne propovaduim pe noi insine, ci pe Hristos Iisus, Domnul,
iar noi insine suntem slugile voastre, pentru Iisus.
6 Fiindca Dumnezeu, Care a zis: "Straluceasca, din intuneric, lumina"
- El a stralucit in inimile noastre, ca sa straluceasca cunostinta slavei
lui Dumnezeu, pe fata lui Hristos.
7 Si avem comoara aceasta in vase de lut, ca sa se invedereze ca puterea
covarsitoare este a lui Dumnezeu si nu de la noi,
8 In toate patimind necaz, dar nefiind striviti; lipsiti fiind, dar
nu deznadajduiti;
9 Prigoniti fiind, dar nu parasiti; doborati, dar nu nimiciti;
10 Purtand totdeauna in trup omorarea lui Iisus, pentru ca si viata
lui Iisus sa se arate in trupul nostru.
11 Caci pururea noi cei vii suntem dati spre moarte pentru Iisus,
ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru cel muritor.
12 Astfel ca in noi lucreaza moartea, iar in voi viata.
13 Dar avand acelasi duh al credintei, - dupa cum este scris: "Crezut-am,
pentru aceea am si grait", - si noi credem: pentru aceea si graim,
14 Stiind ca Cel ce a inviat pe Domnul Iisus ne va invia si pe noi
cu Iisus si ne va infatisa impreuna cu voi.
15 Caci toate sunt pentru voi, pentru ca, inmultindu-se harul sa prisoseasca
prin mai multi multumirea, spre slava lui Dumnezeu.
16 De aceea nu ne pierdem curajul si, chiar daca omul nostru cel din
afara se trece, cel dinauntru insa se innoieste din zi in zi.
17 Caci necazul nostru de acum, usor si trecator, ne aduce noua, mai
presus de orice masura, slava vesnica covarsitoare,
18 Neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca
cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice.
CAPITOLUL 5
Trebuie sa ne imbracam cu haina cea noua, cereasca, peste cea pamanteasca.
Dorinta dupa viata vesnica. Ispasirea si impacarea noastra.
1 Caci stim ca, daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca, se va
strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in
ceruri.
2 Caci de aceea si suspinam, in acest trup, dorind sa ne imbracam
cu locuinta noastra cea din cer,
3 Daca totusi vom fi gasiti imbracati, iar nu goi.
4 Ca noi, cei ce suntem in cortul acesta, suspinam ingreuiati, de
vreme ce dorim sa nu ne scoatem haina noastra, ci sa ne imbracam cu cealalta
pe deasupra, ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata.
5 Iar Cel ce ne-a facut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat
noua arvuna Duhului.
6 Indraznind deci totdeauna si stiind ca, petrecand in trup, suntem
departe de Domnul,
7 Caci umblam prin credinta, nu prin vedere,
8 Avem incredere si voim mai bine sa plecam din trup si sa petrecem
la Domnul.
9 De aceea ne si straduim ca, fie ca petrecem in trup, fie ca plecam
din el, sa fim bineplacuti Lui.
10 Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de
judecata al lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup,
ori bine, ori rau.
11 Cunoscand deci frica de Domnul, cautam sa induplecam pe oameni,
dar lui Dumnezeu Ii suntem binecunoscuti si nadajduiesc ca suntem binecunoscuti
si in cugetele voastre.
12 Caci nu va spunem iarasi cine suntem, ci va dam prilej de lauda
pentru noi, ca sa aveti ce sa spuneti acelora care se lauda cu fata si
nu cu inima.
13 Caci, daca ne-am iesit din fire, este pentru Dumnezeu, iar daca
suntem cu mintea intreaga, este pentru voi.
14 Caci dragostea lui Hristos ne stapaneste pe noi care socotim aceasta,
ca daca unul a murit pentru toti, au murit deci toti.
15 Si a murit pentru toti, ca cei ce viaza sa nu mai lorusi, ci Aceluia
care, pentru ei, a murit si a inviat.
16 De aceea, noi nu mai stim de acum pe nimeni dupa trup; chiar daca
am cunoscut pe Hristos dupa trup, acum nu-L mai cunoastem.
17 Deci, daca este cineva in Hristos, este faptura noua; cele vechi
au trecut, iata toate s-au facut noi.
18 Si toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a impacat cu Sine prin Hristos
si Care ne-a dat noua slujirea impacarii.
19 Pentru ca Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine insusi,
nesocotindu-le greselile lor si punand in noi cuvantul impacarii.
20 In numele lui Hristos, asadar, ne infatisam ca mijlocitori, ca
si cum Insusi Dumnezeu v-ar indemna prin noi. Va rugam, in numele lui Hristos,
impacati-va cu Dumnezeu!
21 Caci pe El, Care n-a cunoscut pacatul, L-a facut pentru noi pacat,
ca sa dobandim, intru El, dreptatea lui Dumnezeu.
CAPITOLUL 6
Sfintii lui Dumnezeu.
1 Fiind, dar, impreuna-lucratori cu Hristos, va indemnam sa nu primiti
in zadar harul lui Dumnezeu.
2 Caci zice: "La vreme potrivita te-am ascultat si in ziua mantuirii
te-am ajutat"; iata acum vreme potrivita, iata acum ziua mantuirii,
3 Nedand nici o sminteala intru nimic, ca sa nu fie slujirea noastra
defaimata,
4 Ci in toate infatisandu-ne pe noi insine ca slujitori ai lui Dumnezeu,
in multa rabdare, in necazuri, in nevoi, in stramtorari,
5 In batai, in temnita, in tulburari, in osteneli, in privegheri,
in posturi;
6 In curatie, in cunostinta, in indelunga-rabdare, in bunatate, in
Duhul Sfant, in dragoste nefatarnica;
7 In cuvantul adevarului, in puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptatii,
cele de-a dreapta si cele de-a stanga,
8 Prin slava si necinste, prin defaimare si lauda; ca niste amagitori,
desi iubitori de adevar,
9 Ca niste necunoscuti, desi bine cunoscuti, ca fiind pe pragul mortii,
desi iata ca traim, ca niste pedepsiti, dar nu ucisi;
10 Ca niste intristati, dar pururea bucurandu-ne; ca niste saraci,
dar pe multi imbogatind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stapanesc.
11 O, corintenilor, gura noastra s-a deschis catre voi, inima noastra
s-a largit.
12 In inima noastra nu sunteti la stramtorare; dar stramtorare este
pentru noi, in inimile voastre.
13 Platiti-mi si voi aceeasi plata, va vorbesc ca unor copii ai mei
- largiti si voi inimile voastre!
14 Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire
are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul?
15 Si ce invoire este intre Hristos si Veliar sau ce parte are un
credincios cu un necredincios?
16 Sau ce intelegere este intre templul lui Dumnezeu si idoli? Caci
noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis ca: "Voi
locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu".
17 De aceea: "Iesiti din mijlocul lor si va osebiti, zice Domnul,
si de ce este necurat sa nu va atingeti si Eu va voi primi pe voi.
18 Si voi fi voua tata, si veti fi Mie fii si fiice", zice Domnul
Atottiitorul.
CAPITOLUL 7
Pavel lauda ascultarea corintenilor si se bucura de dragostea lor.
1 Avand deci aceste fagaduinte, iubitilor, sa ne curatim pe noi de
toata intinarea trupului si a duhului, desavarsind sfintenia in frica lui
Dumnezeu.
2 Faceti-ne loc in inimile voastre! N-am nedreptatit pe nimeni; n-am
vatamat pe nimeni, n-am inselat pe nimeni.
3 Nu o spun spre osandirea voastra, caci v-am spus inainte ca sunteti
in inimile noastre, ca impreuna sa murim si impreuna sa traim.
4 Multa imi este increderea in voi! Multa imi este lauda pentru voi!
Umplutu-m-am de mangaiere! Cu tot necazul nostru, sunt covarsit de bucurie!
5 Caci, dupa ce am sosit in Macedonia, trupul nostru n-a avut nici
o odihna, necajiti fiind in tot felul: din afara lupte, dinauntru temeri.
6 Dar Dumnezeu, Cel ce mangaie pe cei smeriti, ne-a mangaiat pe noi
cu venirea lui Tit.
7 Si nu numai cu venirea lui, ci si cu mangaierea cu care el a fost
mangaiat la voi, vestindu-ne noua dorinta voastra, plansul vostru, ravna
voastra pentru mine, ca eu mai mult sa ma bucur.
8 Ca, chiar daca v-am intristat prin scrisoare, nu-mi pare rau, desi
imi parea rau; caci vad ca scrisoarea aceea, fie si numai pentru un timp,
v-a intristat.
9 Acum ma bucur, nu pentru ca v-ati intristat, ci pentru ca v-ati
intristat spre pocainta. Caci v-ati intristat dupa Dumnezeu, ca sa nu fiti
intru nimic pagubiti de catre noi.
10 Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire,
fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte.
11 Ca iata, insasi aceasta, ca v-ati intristat dupa Dumnezeu, cata
sarguinta v-a adus, ba inca si dezvinovatire si mahnire si teama si dorinta
si ravna si ispasire! Intru totul ati dovedit ca voi insiva sunteti curati
in acest lucru.
12 Deci, desi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptatit,
nici din cauza celui ce a fost nedreptatit, ci ca sa ne invedereze la voi
sarguinta voastra pentru noi, inaintea lui Dumnezeu.
13 De aceea, ne-am mangaiat; dar pe langa mangaierea noastra, ne-am
bucurat peste masura mai ales de bucuria lui Tit, caci duhul lui s-a linistit
din partea voastra a tuturor.
14 Caci daca m-am laudat inaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost
dat de rusine; ci precum toate vi le-am grait intru adevar, asa si lauda
noastra pentru Tit s-a facut adevar.
15 Si inima lui este si mai mult la voi, aducandu-si aminte de ascultarea
voastra a tuturor, cum l-ati primit cu frica si cu cutremur.
16 Ma bucur ca in toate pot sa ma incred in voi.
CAPITOLUL 8
Pavel lauda pe crestinii din Macedonia pentru strangerea de ajutoare
si indeamna si pe corinteni sa faca si ei asemenea.
1 Si va fac cunoscut, fratilor, harul lui Dumnezeu cel daruit in Bisericile
Macedoniei;
2 Ca in multa lor incercare de necaz, prisosul bucuriei lor si saracia
lor cea adanca au sporit in bogatia darniciei lor,
3 Caci marturisesc ca de voia lor au dat, dupa putere si peste putere,
4 Cu multa rugaminte cerand har de a lua si ei parte la ajutorarea
sfintilor.
5 Si au facut nu dupa cum au nadajduit, ci s-au dat pe ei insisi intai
Domnului si apoi noua, prin voia lui Dumnezeu,
6 Incat am rugat pe Tit ca, precum a inceput dinainte, asa sa si desavarseasca,
la voi, si darul acesta.
7 Ci precum intru toate prisositi: in credinta, in cuvant, in cunostinta,
in orice sarguinta, in iubirea voastra catre noi, asa si in acest dar sa
prisositi.
8 Nu cu porunca o spun, ci incercand si curatia dragostei voastre,
prin sarguinta altora.
9 Caci cunoasteti harul Domnului nostru Iisus Hristos, ca El, bogat
fiind, pentru voi a saracit, ca voi cu saracia Lui sa va imbogatiti.
10 Si sfat va dau in aceasta: ca aceasta va este de folos voua, care
inca de anul trecut ati inceput nu numai sa faceti, ci sa si voiti.
11 Duceti dar acum pana la capat fapta, ca precum ati fost gata sa
voiti, tot asa sa si indepliniti din ce aveti.
12 Caci daca este bunavointa, bine primit este darul, dupa cat are
cineva, nu dupa cat nu are.
13 Nu doar ca sa fie altora usurare, iar voua necaz, ci ca sa fie
potrivire:
14 Prisosinta voastra sa implineasca lipsa acelora, pentru ca si prisosinta
lor sa implineasca lipsa voastra, spre a fi potrivire,
15 Precum este scris: "Celui cu mult nu i-a prisosit, si celui cu
putin nu i-a lipsit".
16 Multumire fie adusa lui Dumnezeu, Care a dat aceeasi ravna pentru
voi in inima lui Tit.
17 Caci, pe de o parte, a primit indemnul nostru, iar, pe de alta
parte, facandu-se si mai sarguitor, de buna voie a plecat catre voi.
18 Si am trimis impreuna cu el si pe fratele a carui lauda, intru
Evanghelie, este in toate Bisericile;
19 Dar nu numai atat, ci este si ales de catre Biserici ca impreuna-calator
cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului insusi si spre
osardia noastra.
20 Prin aceasta ne ferim ca sa nu ne defaimeze cineva, in aceasta
imbelsugata strangere de daruri, de care ne ingrijim noi.
21 Pentru ca ne ingrijim de cele bune nu numai inaintea Domnului,
ci si inaintea oamenilor.
22 Si l-am trimis impreuna cu ei si pe fratele nostru, pe care l-am
incercat in multe, de multe ori, ca fiind sarguitor, iar acum este si mai
sarguitor, prin multa incredere in voi.
23 Astfel, daca e vorba de Tit, el este insotitorul meu si impreuna-lucrator
la voi; daca e vorba despre fratii nostri, ei sunt apostoli ai Bisericilor,
slava a lui Hristos.
24 Aratati deci catre ei, in fata Bisericilor, dovada dragostei voastre,
ca si a laudei noastre pentru voi.
CAPITOLUL 9
Strangerea de ajutoare trebuie facuta in graba. Rasplata binefacerilor.
1 Despre strangerea de ajutoare pentru sfinti imi este de prisos sa
va scriu.
2 Ca stiu bunavointa voastra, cu care, pentru voi, ma laud catre macedoneni;
ca Ahaia s-a pregatit din anul trecut, si ravna voastra a insufletit pe
cei mai multi.
3 Am trimis dar pe frati, ca lauda noastra pentru voi, in privinta
aceasta, sa nu fie zadarnica, ci sa fiti gata, precum ziceam,
4 Ca nu cumva, cand macedonenii vor veni impreuna cu mine si va vor
gasi nepregatiti, sa fim rusinati noi, ca sa nu zicem voi, in aceasta lauda
increzatoare.
5 Am socotit deci ca este nevoie sa indemn pe frati sa vina intai
la voi si sa pregateasca darul vostru cel dinainte fagaduit, ca el sa fie
gata, asa ca un dar, nu ca o fapta de zgarcenie.
6 Aceasta insa zic: Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si
secera, iar cel ce seamana cu darnicie, cu darnicie va si secera.
7 Fiecare sa dea cum socoteste cu inima sa, nu cu parere de rau, sau
de sila, caci Dumnezeu iubeste pe cel care da cu voie buna.
8 Si Dumnezeu poate sa inmulteasca tot harul la voi, ca, avand totdeauna
toata indestularea in toate, sa prisositi spre tot lucrul bun,
9 Precum este scris: "Impartit-a, dat-a saracilor; dreptatea Lui ramane
in veac".
10 Iar Cel ce da samanta semanatorului si paine spre mancare, va va
da si va inmulti samanta voastra si va face sa creasca roadele dreptatii
voastre,
11 Ca intru toate sa va imbogatiti, spre toata darnicia care aduce
prin noi multumire lui Dumnezeu.
12 Pentru ca slujirea acestui dar nu numai ca implineste lipsurile
sfintilor, ci prisoseste prin multe multumiri in fata lui Dumnezeu;
13 Slavind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorari, pentru
supunerea marturisirii voastre Evangheliei lui Hristos si pentru darnicia
impartasirii catre ei si catre toti,
14 Se roaga pentru voi, si va iubesc pentru harul lui Dumnezeu cel
ce prisoseste la voi.
15 Iar lui Dumnezeu multumire pentru darul Sau cel negrait.
CAPITOLUL 10
Pavel este acelasi - si fiind de fata si lipsind. Ferirea de cei
mincinosi.
1 Insumi eu, Pavel, va indemn prin blandetea si ingaduinta lui Hristos
- eu care de fata sunt smerit intre voi, dar, in lipsa, indraznesc fata
de voi S
2 Va rog, dar, sa nu ma siliti, cand voi fi de fata, sa indraznesc
cu increderea cu care gandesc ca voi indrazni impotriva unora care ne socotesc
ca umblam dupa trup.
3 Pentru ca, desi umblam in trup, nu ne luptam trupeste.
4 Caci armele luptei noastre nu sunt trupesti, ci puternice inaintea
lui Dumnezeu, spre daramarea intariturilor. Noi surpam iscodirile mintii,
5 Si toata trufia care se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu
si tot gandul il robim, spre ascultarea lui Hristos,
6 Si gata suntem sa pedepsim toata neascultarea, atunci cand supunerea
voastra va fi deplina.
7 Judecati lucrurile asa cum se arata: daca cineva are incredere in
sine ca este al lui Hristos, sa gandeasca iarasi de la sine aceasta, ca
precum este el al lui Hristos, tot asa suntem si noi.
8 Si chiar de ma voi lauda, ceva mai mult, cu puterea noastra, pe
care ne-a dat-o Domnul spre zidirea, iar nu spre daramarea voastra, nu
ma voi rusina,
9 Ca sa nu par ca v-as infricosa prin scrisori.
10 Ca scrisorile lui, zic ei, sunt grele si tari, dar infatisarea
trupului este slaba si cuvantul lui este dispretuit.
11 Cel ce vorbeste astfel sa-si dea seama ca asa cum suntem cu cuvantul
prin scrisori, cand nu suntem de fata, tot asa suntem si cu fapta, cand
suntem de fata.
12 Caci nu indraznim sa ne numaram sau sa ne asemanam cu unii care
se lauda singuri; dar aceia, masurandu-se si asemanandu-se pe ei cu ei
insisi, nu au pricepere.
13 Iar noi nu ne vom lauda fara masura, ci dupa masura dreptarului
cu care ne-a masurat noua Dumnezeu, ca sa ajungem si pana la voi.
14 Caci nu ne intindem peste masura, ca si cum n-am fi ajuns la voi,
caci am si ajuns cu Evanghelia lui Hristos pana la voi.
15 Nu ne laudam peste masura cu ostenelile altora, ci avem nadejde
ca, tot crescand credinta voastra, ne vom mari in voi cu prisosinta, dupa
masura noastra,
16 Ca sa propovaduim Evanghelia si in tinuturile de dincolo de voi,
dar fara sa ne laudam cu masura straina, in cele de-a gata.
17 Iar cel ce se lauda, in Domnul sa se laude.
18 Pentru ca nu cel ce se lauda singur este dovedit bun, ci acela
pe care Domnul il lauda.
CAPITOLUL 11
Impotriva apostolilor mincinosi. Pavel arata virtutile si ostenelile
sale.
1 O, de mi-ati ingadui putina neinteleptie! Dar imi si ingaduiti,
2 Caci va ravnesc pe voi cu ravna lui Dumnezeu, pentru ca v-am logodit
unui singur barbat, ca sa va infatisez lui Hristos fecioara neprihanita.
3 Dar ma tem ca nu cumva, precum sarpele a amagit pe Eva in viclenia
lui, tot asa sa se abata si gandurile voastre de la curatia si nevinovatia
cea in Hristos.
4 Caci daca cel ce vine va propovaduieste un alt Iisus, pe care nu
l-am propovaduit noi, sau luati un alt duh, pe care nu l-ati luat, sau
alta evanghelie pe care nu ati primit-o, - voi l-ati ingadui foarte bine.
5 Dar eu socotesc ca nu sunt cu nimic mai prejos decat cei mai de
frunte dintre apostoli.
6 Si chiar daca sunt neiscusit in cuvant, nu insa in cunostinta, ci
v-am dovedit-o in totul fata de voi toti.
7 Sau am facut pacat ca v-am propovaduit in dar Evanghelia lui Dumnezeu,
smerindu-ma pe mine insumi, pentru ca voi sa va inaltati?
8 Alte Biserici am pradat, luand plata ca sa va slujesc pe voi.
9 Si de fata fiind la voi si in lipsuri aflandu-ma, n-am facut suparare
nimanui. Caci in cele ce mi-au lipsit, m-au indestulat fratii veniti din
Macedonia. Si in toate m-am pazit si ma voi pazi, sa nu va fiu povara.
10 Este in mine adevarul lui Hristos, ca lauda aceasta nu-mi va fi
ingradita in tinuturile Ahaei.
11 Pentru ce? Pentru ca nu va iubesc? Dumnezeu stie!
12 Dar ceea ce fac, voi face si in viitor, ca sa tai pricina celor
ce poftesc pricina, pentru a se afla ca si noi in ceea ce se lauda.
13 Pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni,
care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
14 Nu este de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger al
luminii.
15 Nu este deci lucru mare daca si slujitorii lui iau chip de slujitori
ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor.
16 Iarasi zic: Sa nu ma socoteasca cineva ca sunt fara minte, iar
de nu primiti-ma macar ca pe un fara-de-minte, ca sa ma laud si eu putin.
17 Ceea ce graiesc, nu dupa Domnul graiesc, ci ca in neinteleptie,
in aceasta stare de lauda.
18 Deoarece multi se lauda dupa trup, ma voi lauda si eu.
19 Pentru ca voi, intelepti fiind, ingaduiti bucuros pe cei neintelepti.
20 Caci de va robeste cineva, de va mananca cineva, de va ia ce e
al vostru, de va priveste cineva cu mandrie, de va loveste cineva peste
obraz, - rabdati.
21 Spre necinste o spun, ca noi ne-am aratat slabi. Dar in orice ar
cuteza cineva - intru neinteleptie zic, - cutez si eu!
22 Sunt ei evrei? Sunt si eu. Sunt ei israeliti? Israelit sunt si
eu. Sunt ei samanta lui Avraam? Sunt si eu.
23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneste spun: eu nu mai mult
ca ei! In osteneli mai mult, in inchisori mai mult, in batai peste masura,
la moarte adeseori.
24 De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici
fara una.
25 De trei ori am fost batut cu vergi; o data am fost batut cu pietre;
de trei ori s-a sfaramat corabia cu mine; o noapte si o zi am petrecut
in largul marii.
26 In calatorii adeseori, in primejdii de rauri, in primejdii de la
talhari, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la pagani; in primejdii
in cetati, in primejdii in pustie, in primejdii pe mare, in primejdii intre
fratii cei mincinosi;
27 In osteneala si in truda, in privegheri adeseori, in foame si in
sete, in posturi de multe ori, in frig si in lipsa de haine.
28 Pe langa cele din afara, ceea ce ma impresoara in toate zilele
este grija de toate Bisericile.
29 Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa
nu ard?
30 Daca trebuie sa ma laud, ma voi lauda cu cele ale slabiciunii mele!
31 Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvantat
in veci, stie ca nu mint!
32 In Damasc, dregatorul regelui Areta pazea cetatea Damascului, ca
sa ma prinda,
33 Si printr-o fereastra am fost lasat in jos, peste zid, intr-un
cos, si am scapat din mainile lui.
CAPITOLUL 12
Vedeniile ceresti ale lui Pavel. Boldul carnii. Pavel va veni in
curand la Corint.
1 Daca trebuie sa ma laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totusi
la vedenii si la descoperiri de la Domnul.
2 Cunosc un om in Hristos, care acum paisprezece ani - fie in trup,
nu stiu; fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie - a fost rapit unul
ca acesta pana la al treilea cer.
3 Si-l stiu pe un astfel de om - fie in trup, fie in afara de trup,
nu stiu, Dumnezeu stie S
4 Ca a fost rapit in rai si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu
se cuvine omului sa le graiasca.
5 Pentru unul ca acesta ma voi lauda; iar pentru mine insumi nu ma
voi lauda decat numai in slabiciunile mele.
6 Caci chiar daca as vrea sa ma laud, nu voi fi fara minte, caci voi
spune adevarul; dar ma feresc de aceasta, ca sa nu ma socoteasca nimeni
mai presus decat ceea ce vede sau aude de la mine.
7 Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a
mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca
sa nu ma trufesc.
8 Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze
de la mine;
9 Si mi-a zis: Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste
in slabiciune. Deci, foarte bucuros, ma voi lauda mai ales intru slabiciunile
mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos.
10 De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri,
in stramtorari pentru Hristos, caci, cand sunt slab, atunci sunt tare.
11 M-am facut ca unul fara minte, laudandu-ma. Voi m-ati silit! Caci
se cuvenea sa vorbiti voi de bine despre mine, pentru ca nu sunt cu nimic
mai prejos decat cei mai de frunte dintre apostoli, desi nu sunt nimic.
12 Dovezile mele de apostol s-au aratat la voi in toata rabdarea,
prin semne, prin minuni si prin puteri.
13 Caci cu ce sunteti voi mai prejos decat celelalte Biserici, decat
numai ca eu nu v-am fost povara? Daruiti-mi mie aceasta nedreptate.
14 Iata, a treia oara sunt gata sa vin la voi si nu va voi fi povara,
caci nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru ca nu copiii sunt datori sa
agoniseasca pentru parinti, ci parintii pentru copii.
15 Deci eu foarte bucuros voi cheltui si ma voi cheltui pentru sufletele
voastre, desi, iubindu-va mai mult, eu sunt iubit mai putin.
16 Dar fie! Eu nu v-am impovarat. Ci, fiind istet, v-am prins cu inselaciune.
17 Am tras eu folos de la voi, prin vreunul din aceia pe care i-am
trimis?
18 L-am rugat pe Tit si am trimis, impreuna cu el, pe fratele. V-a
asuprit Tit cu ceva? N-am umblat noi in acelasi duh? N-am calcat noi pe
aceleasi urme?
19 De mult vi se pare ca ne aparam fata de voi. Dar noi graim in Hristos,
inaintea lui Dumnezeu. Si toate acestea, iubitii mei, pentru zidirea voastra.
20 Caci ma tem ca nu cumva venind, sa nu va gasesc pe voi asa precum
voiesc, iar eu sa fiu gasit de voi asa precum nu voiti; ma tem adica de
certuri, de pizma, de manii, de intaratari, de clevetiri, de murmure, de
ingamfari, de tulburari;
21 Ma tem ca nu cumva, venind iarasi, sa ma umileasca Dumnezeul meu
la voi si sa plang pe multi care au pacatuit inainte si nu s-au pocait
de necuratia si de desfranarea si de necumpatarea pe care le-au facut.
CAPITOLUL 13
Apropiata venire in Corint. Indemnuri la viata de buna oranduiala.
1 A treia oara vin la voi. In gura a doi sau trei martori va sta tot
cuvantul.
2 Am spus dinainte si spun iarasi dinainte, ca atunci cand am fost
de fata a doua oara, si acum, nefiind de fata, scriu celor ce au pacatuit
inainte si tuturor celorlalti ca, de voi veni iarasi, nu voi cruta,
3 De vreme ce voi cautati dovada ca Hristos graieste intru mine, Care
nu este slab fata de voi, ci puternic in voi.
4 Caci, desi a fost rastignit din slabiciune, din puterea lui Dumnezeu
este insa viu. Si noi suntem slabi intru El, dar vom fi impreuna cu El,
din puterea lui Dumnezeu fata de voi.
5 Cercetati-va pe voi insiva daca sunteti in credinta; incercati-va
pe voi insiva. Sau nu va cunoasteti voi singuri bine ca Hristos Iisus este
intru voi? Afara numai daca nu sunteti netrebnici.
6 Nadajduiesc insa ca veti cunoaste ca noi nu suntem netrebnici.
7 Si ne rugam lui Dumnezeu ca sa nu savarsiti voi nici un rau, nu
ca sa ne aratam noi incercati, ci pentru ca voi sa faceti binele, iar noi
sa fim ca niste netrebnici.
8 Caci impotriva adevarului n-avem nici o putere; avem pentru adevar.
9 Caci ne bucuram cand noi suntem slabi, iar voi sunteti tari. Aceasta
si cerem in rugaciunea noastra: desavarsirea voastra.
10 Pentru aceea va scriu acestea, nefiind de fata, ca atunci, cand
voi fi de fata, sa nu cutez cu asprime, dupa puterea pe care mi-a dat-o
Domnul spre zidire, iar nu spre daramare.
11 Deci, fratilor, bucurati-va! Desavarsiti-va, mangaiati-va, fiti
uniti in cuget, traiti in pace si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi
cu voi.
12 Imbratisati-va unii pe altii cu sarutare sfanta. Sfintii toti va
imbratiseaza.
13 Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si
impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!